Pretorul sectorului Centru, în teren pe toată perioada ploilor

Pretorul sectorului Centru, Vadim HÎNCU alături de colegi, împreună cu serviciile edilitare de sector a fost pe toată perioada ploilor în teren și continuă să intervină fără oprire pentru a înlătura consecințele intemperiilor care s-au abătut asupra teritoriului țării. Ploile torențiale și vremea instabilă vor continua, arată datele meteorologice. Rămânem la datorie în continuare.

Atenție, ploi torențiale

Ploi torențiale foarte puternice sunt prognozate de meteorologi timp de câteva zile. Ploile abundente au început în această dimineață și la Chișinău. După-amiază, se așteaptă condiții meteorologice extreme, anunță meteorologii. Atenționăm cetățenii să fie extrem de prudenți. Pentru siguranța cetățenilor, anumite străzi din capitală ar putea fi închise, iar circulația unor unități de transport vor…

Ședința comisiei sanitare din 13 septembrie 2024

Tradițional, în fiecare zi de vineri, se întrunește în ședință Comisia sanitară din cadrul Preturii sectorului Centru, componența căreia este formată din administratorii serviciilor municipale de sector, gestionari ai fondului locativ și Secția locativ-comunală a Preturii. În cadrul ședinței, prezidată de Vicepretor, Sergiu Andrian, au fost puse în discuție chestiuni din domeniul edilitar, starea sanitaro-igienică…

Suspendarea traficului rutier

În perioada: 14 septembrie 2024, ora 08:00 – 15 septembrie 2024, ora 23:59, va fi suspendat traficul rutier pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, tronsonul cuprins între str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni și str. Sfatul Țării, str. Tricolorului, tronsonul cuprins între bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și str. Mitropolit Dosoftei, str. Maria…

Reabilitarea trotuarelor din strada Mihail Kogălniceanu

Pe tronsonul str. A. Pușkin- str. M. Eminescu, partea impară, lucrările sunt finalizate. S-a realizat: -Decaparea porțiunilor de trotuar existent -Instalarea bordurilor -Creare casete spațiu verde -Consolidare suprafață cu materie granulată -Compactare cu strat de nisip -Așternere pavaj 3 culori pentru delimitarea zonelor -Amenajare pavaj tactil pentru nevăzători Pe tronsonul str. A. Pușkin- str. M.…

Anunț privind organizarea consultărilor publice

Invităm cetățenii la consultări publice privind Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Chișinău 2022-2030. 17 septembrie 2024 ora 14:00 Pretura sectorului Centru, str. Bulgară 43 Documentul strategic a fost elaborat în cadrul Proiectului „MOVE IT like Lublin” – inițiativă de dezvoltare durabilă a transportului public din Chișinău, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Primăria municipiului…

În sectorul Centru a demarat încă un proiect de dezvoltare a infrastructurii pietonale

Trotuarul din strada Vasile Dokuceaev, pe porțiunea de la Centrul Medicilor de Familie nr. 7 și până la șoseaua Hâncești, a intrat de astăzi în reparație. Lucrările au pornit cu decaparea învelișului de asfalt uzat și pregătirea teritoriului pentru următoarele intervenții. Se vor schimba bordurile și se vor amenaja căile de acces cu pavele betonate.…