Secția cultură, tineret și sport din cadrul Preturii a primit astăzi, 06.02.2023, vizita profesorilor de educație fizică ai instituțiilor de învățământ din sector, în contextul organizării unei ședințe de lucru pe domeniul sportiv.
Cu această ocazie, au fost supuse consultării propunerile de organizare a activităților cultural-sportive pentru anul în curs, creionarea unei agende preliminare, identificarea părților de contribuție a participanților în procesul desfășurării competițiilor planificate, convenind în comun la ideea că baza dezvoltării culturii sportive, transformarea acesteia din activitate recreativă în domeniu generator de performanță și imagine locală o constituie abordarea colaborativă între instituțiile administrative și de profil sportiv/educative.
Astfel, Pretura sectorului Centru, recunoscătoare implicării deschise a cadrelor didactice, a antrenorilor, dar și a partenerilor susținători ai domeniului, este încrezătoare că Planul de acțiuni dedicate culturii fizice tuturor vârstelor în sectorul Centru îl va depăși cu mult pe cel de anul precedent. Iar prima activitate sportivă comună din 2023 urmează a fi competițiile de baschet între echipele instituțiilor de învățământ din sector dedicate Zilei Internaționale pentru non-violență în școală, desfășurate la mijloc de februarie.






