Pretura sectorului Centru a organizat sâmbătă, 24 aprilie curent, acțiunea de salubrizare şi amenajare „MAREA CURĂȚENIE DE PRIMĂVARĂ”. În cadrul acestui eveniment, s-au desfăşurat lucrări de salubrizare a Parcului „Valea Trandafirilor”, în perimetrul străzilor Constantin Vîrnav, Academician Natalia Gheorghiu, inclusiv teritoriul adiacent blocului nr. 29/2, str. N. Testemiţanu. Totodată, a fost salubrizată panta abruptă din str. Constantin Vârnav intersecție cu str. Avicenna.
Deasemenea, au fost organizate lucrări de salubrizare a zonei Parcului „Valea Morilor”, în perimetrul străzii Trifan Baltă, precum și a parcului-pădure din str. Calea Basarabiei, inclusiv str. Negreșteni, str. Tăbăcăria Veche şi str. Haltei.
Ţinem să mulţumim Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”, pentru ajutorul acordat şi susţinerea iniţiativelor noastre, or, această instituţie de învăţământ ne rămâne un partener fidel în realizarea campaniilor, acţiunilor de salubrizare în una dintre cele mai poluate zone din Chişinău.
În aceeași zi, au fost antrenate activ în cadrul lucrărilor de salubrizare şi colectivele Întreprinderilor Municipale de Gestionare a Fondului Locativ (IMGFL) din sector, a Î. M. ,,Asociația de gospodărire a spaţiilor verzi”, Î.M Prestări Servicii Locative. Cu ajutorul acestora, au fost salubrizate terenurile adiacente blocurilor locative, inclusiv străzile din teritoriul administrat, au fost îndeplinite lucrări de curăţare și defrişare a arborilor.
La acţiune au participat funcţionari din cadrul Preturii sectorului Centru, reprezentanţi ai societăţii civile şi locatari din teritoriu. Ca urmare, a fost salubrizată o suprafaţă de aproximativ 13 ha de teren şi au fost evacuat 9 rute de gunoi menajer acumulat.
Mulţumim tuturor participanţilor pentru perseverența de care au dat dovadă. Acţiunea benevolă s-a desfăşurat într-o atmosferă prietenească şi colegială cu respectarea tuturor normelor de sănătate publică.
Ţinem să evidențiem că, în cadrul campaniei de primăvară, care va dura până la sfârşitul lunii aprilie, vor fi desfăşurate mai multe acţiuni de salubrizare şi amenajare. De aceea, îndemnăm locatarii din sector, agenţii economici, întreaga societate civilă să participe activ la aceste acţiuni, prin amenajarea curţilor, terenurilor adiacente imobilelor, igienizarea spaţiilor verzi etc. Fiţi alături de noi în această perioadă, ca să avem un oraş curat către Sfintele Sărbători de Paşti!