Salubrizare în zona Parcului „Valea Trandafirilor”, în perimetrul străzii Malina Mare – N. Testemițanu (Romanița)

Aşa cum a fost anunţat, la 24.04.2021, se desfășoară lucrări de salubrizare în zona Parcului „Valea Trandafirilor”, în perimetrul străzii Malina Mare – N. Testemițanu (Romanița). La acţiune participă funcţionari din cadrul Preturii sectorului Centru, reprezentanţi ai societăţii civile şi locatari din teritoriu. Deasemenea, sunt antrenați lucrătorii ÎM „Spații Verzi”. Campania de salubrizare de primăvară…

Salubrizarea Parcului pădure Calea Basarabiei

Astăzi, 24 aprilie curent, Pretura sectorului Centru a organizat o acţiune de igienizare a Parcului-pădure „Calea Basarabiei”. Ţinem să evidenţiem sprijinul Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”, care au participat la ” MAREA CURĂȚENIE DE PRIMĂVARĂ” alături de funcţionarii Preturii în această zi. Le mulţumim celor peste 60 de studenţi ai Academiei, care…

Serviciile de resort participă activ la amenajarea și salubrizarea sectorului

Începând cu luna martie, serviciile responsabile de amenajarea şi salubrizarea teritoriului efectuează lucrări conform Programului de lucru privind desfăşurarea bilunarului de primăvară în sector. Astăzi, lucrătorii IMGFL nr. 8-12, IM Spații Verzi, IM Prestări Servicii Locative au fost la datorie intru salubrizarea teritoriilor gestionate. Pentru perioada martie – aprilie curent sunt prevăzute lucrări de renovare…

„MAREA CURĂȚENIE DE PRIMĂVARĂ” în sectorul Centru

Pretura sectorului Centru a organizat sâmbătă, 24 aprilie curent, acțiunea de salubrizare şi amenajare „MAREA CURĂȚENIE DE PRIMĂVARĂ”. În cadrul acestui eveniment, s-au desfăşurat lucrări de salubrizare a Parcului „Valea Trandafirilor”, în perimetrul străzilor Constantin Vîrnav, Academician Natalia Gheorghiu, inclusiv teritoriul adiacent blocului nr. 29/2, str. N. Testemiţanu. Totodată, a fost salubrizată panta abruptă din…