15 ianuarie- Ziua Națională a Culturii
Astăzi, ne bucurăm să celebrăm valoarea inestimabilă a culturii, cea care ne definește ca identitate și neam. Ziua Naţională a Culturii a fost pusă sub tutela geniului creator al lui Eminescu deoarece a exprimat cel mai bine capacitatea de creaţie, tradiţiile și istoria poporului nostru.
În acest spirit, Pretorul sectorului Centru, Vadim Hîncu alături de conducerea Primăriei municipiului Chișinău a depus flori la statuia poetului Mihai Eminescu din scuarul ce-i poartă numele și la bustul său de pe Aleea Clasicilor în semn de omagiu la cei 174 de ani de la naștere.
Cultura națională izvorăște din limba română, cea pe care Eminescu a remodelat-o și ne-a redăruit-o, admirabil îmbogățită. De aceea generații întregi i-au fost, îi sunt și îi vor fi recunoscătoare, cunoscându-i și prețuindu-i opera.
Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalță-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie:
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire,
Privirea-ți adorată
Asupră-ne coboară,
O, maică prea curată,
Și pururea fecioară,
Marie!
Noi, ce din mila sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor,
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, maică prea curată
Și pururea fecioară,
Marie!






