Cea de-a 5 ediție a Festivalului-concurs internațional de poezie și cântec patriotic “Vocea Generațiilor”, și-a desfășurat finala în sala Preturii sectorului Centru, unde scena a devenit un altar al talentului și iubirii pentru țară.
Un florilegiu de artiști de toate vârstele și regiunile din Moldova, dar și din România au adus cu dexteritate în vers și cânt nu doar arta, ci dorul, identitatea și speranța într-un viitor sub semnul valorilor naționale, prilej de cinstire al acestora în ajunul sărbătorilor Ziua Independenței Republicii Moldova și Ziua Limbii Române.
Evenimentul a fost onorat de prezența doamnei Viceprimar, Angela Cutasevici, care a salutat moldovenii și românii ajunși în Capitală din Edineț, Bălți, Cahul, Telenești, Iași și Prahova. Împreună cu participanții din Chișinău și suburbiile municipiului, au fost 80 de concursanți, aleși din 800 de dosare aplicate la festivalul-concurs din acest an.
Aprecierea măiestriei interpretative a fost încredințată juriului select, printre membrii căruia au fost 3 personalități din România:
• Oleg Spînu- Iași, președintele juriului, președintele Asociației „Dreptul Basarabiei”, profesor universitar
• Paul Celmare- Iași/București, tenor, actor al teatrului de operă din București și al altor teatre din România
• Florica-Ofelia Haranguș-Prahova, interpretă de muzică populară
Acest eveniment este organizat cu susținerea partenerilor din România, la fel ca și multe alte proiecte culturale, sociale și de infrastructură din sectorul Centru și din Chișinău, încă un semn al relațiilor durabile construite de-a lungul anilor și al spiritului cultural viu care străbate Capitala Republicii Moldova și România.






