În primele zile ale noului an, Pretura sectorului Centru a primit vizita unei delegații din România, formată din reprezentanți ai Primăriei comunei Călinești, județul Argeș.
Pretorul sectorului Centru, Vadim HÎNCU, a avut o întrevedere cu oaspeții de peste Prut, în cadrul căreia au fost abordate subiecte de interes comun privind activitatea administrației publice locale, dezvoltarea comunităților și schimbul de experiență între autoritățile locale. Discuțiile s-au axat pe exemple de bune practici, provocări comune și posibile direcții de colaborare instituțională.
Totodată, a fost evidențiat faptul că Primăria municipiului Chișinău este înfrățită cu municipiul Pitești, reședința județului Argeș, relație care contribuie la consolidarea cooperării administrative și culturale, precum și la apropierea comunităților din Republica Moldova și România.







