Un grup de peste 70 de copii din instituțiile de învățământ din sector au avut parte de un weekend distractiv și plin de activități captivante, la CC Jumbo. Surpriza a venit din partea Preturii sectorului Centru, iar oferta zilei a fost una generoasă.
Programul a început cu teatru de păpuși, o teatralizare de marionete îmbinată cu jocuri interactive cu micii spectatori, dialog şi mesaje educative.
A urmat vizitarea Zoo kontakt, unde copiii au hrănit animăluțele și s-au jucat cu ele, după care activități explorative cu ochelari virtuali și planetariu.
De asemenea, copiii au patinat cu mare entuziasm pe role, la Rollepark. Independenți sau ajutați de instructori, de cădeau erau curajoși și puternici, instant pregătiți să continue distracția.
A fost o zi aventuroasă, plină de bucurie și emoții memorabile.






