Pretorul sectorului Centru, Vadim Hîncu și-a întreptat atenția, din nou, către locuitorii din sector afectați de surditate, cărora le asigură constant condiții de participare la viața socială în acord cu valorile incluzive.
50 de persoane cu dizabilități de auz au primit din partea conducerii sectorului Centru, ajutor umanitar în formă de colete cu produse alimentare.
Pe lângă asta, în toți acești ani, în sectorul Centru am făcut pași concreți în direcția asigurării bunăstării și contribuirii la surmontarea inegalităților și a factorilor de exacerbare a barierelor cu care se confruntă categoriile de populație cu dizabilități:
- În sectorul Centru se află sediul Asociației Surzilor din Republica Moldova, membrii cărora sunt prioritar beneficiarii programelor sociale din sector.
- Avem o instituție preșcolară specială pentru copii hipoacuzici, cu implant cohlear și tulburări ale auzului- Grădinița nr. 167, care în acest an a beneficiat de reparația capitală a căilor de acces, în care anual aducem copiilor donații din Germania, instituție în care Primăria Capitalei a investit peste 8 milioane de lei în 2022 pentru eficientizare energetică a clădirii, și în care se continuă îmbunătățirile cu suportul municipalității.
- O bună parte din beneficiarii cantinei mobile din cadrul Preturii sectorului Centru sunt persoane cu deficiențe de auz.
- Întreprinderea Municipală prestări Servicii Locative Centru și Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 8 are peste 30 la sută din angajați oameni cu dizabilități auditive.
- Iar la manifestarea culturală organizată cu prilejul Zilei lucrătorului din gospodăria comunală, întreg concertul a fost interpretat în limbaj mimico-gestual.
- Iarna la Pretura Centru pentru copii am adus teatru de păpuși care, de asemenea, a fost translat în limbajul semnelor.
O comunitate funcțională este cea în care fiecare om are accesibilități și egalități de șanse, în sectorul Centru al municipiului Chișinău, respectarea acestor drepturi este garantată.