Ziua Oamenilor în Etate, marcată la începutul lunii octombrie, constituie bun prilej de a celebra și de a aduce un omagiu persoanelor vârstnice din sectorul Centru.
Astăzi, în incinta Preturii sectorului Centru au fost felicitați 50 de seniori, participanți activi ai comunității civile, membri ai AO ”Societatea Protecției Drepturilor Invalizilor și Veteranilor- Echitate”.
Mesajul Pretorului sectorului Centru, Vadim Hîncu, a fost unul plin de recunoștință la adresa oamenilor de vârsta a treia, care joacă un rol important în societate, ei fiind adevărata sursă de înțelepciune. Ajunși la această etapă a vieții, persoanele care și-au făcut datoria față de țară și față de generația actuală, merită condiții de trai bune, merită ajutorul și protecția statului.
Cu această ocazie, vârstnicii au primit în dar colete cu produse de primă necesitate, pentru a le însenina cât de puțin chipul marcat de experiențele de viață.