La 5 septembrie Asociația Nevăzătorilor din sectorul Centru a primit vizita reprezentanților Primăriei, în persoana Vicepretorului sectorului Centru, Sergiu Andrian, a Viceprimarului Capitalei, Angela Cutasevici și alți colegi care au venit pentru a dona organizației tonometre sonorizate.
Actul de donație s-a realizat prin intermediul programului municipal implementat de Direcția Generală Asistență Medicală și Socială și AMT Centru.
Acest program, care funcționează din 2017, a ajutat deja 1124 de persoane să primească tonometre sonorizate, iar 600 de persoane cu deficiențe de vedere au beneficiat de bastoane speciale.
***
În scopul asigurării drepturilor egale a tuturor categoriilor de populație din sectorul Centru, dar și a oferii condițiilor sociale pentru un trai independent, pentru persoanele cu deficiențe de vedere care preponderent locuiesc în cartierul Telecentru, strada Pietrarilor, Pretura sectorului Centru în ultimii ani a implementat un șir de lucrări menite să îmbunătățească viața acestora, prin care:
-
Crearea scuarului Ciocârlia, adaptat persoanelor cu deficiențe de vedere la strada Pietrarilor 14/4, dotat cu pavaj tactil, echipament sportive special pentru nevăzători;
-
S-au instalat balustrade la toate intrările în blocurile de locuit din regiune unde acestea lipseau, iar cele existente s-au reparat și vopsit;
-
În sector avem montate semafoare cu sistem auditiv;
-
Majoritatea proiectele de reabilitare a trotuarelor din sectorul Centru prevăd amenajarea cu pavaj tactil, pentru asigurarea orientării persoanelor nevăzătoare;
-
De asemenea, la trecerile de pietoni, coborâm nivelul bordurilor în scopul deplasării accesibile și independente a persoanelor nevăzătoare;
-
În Cartierul Telecentru, șos. Hâncești, str. Pietrarilor, 4, zona unde locuiesc persoane cu deficiențe de vedere a fost prelungită ruta de troleibuz nr. 35.
Pe lângă proiectele de infrastructură, Pretura sectorului Centru acordă ani la rând în cadrul la diverselor sărbători ajutor social membrilor Asociației Nevăzătorilor, colete cu produse alimentare, cozonaci, cadouri, alimente, prânzuri calde.






