Lucrările de reabilitare a infrastructurii străzii Gheorghe Asachi din sectorul Centru avansează în ritm susținut. Șantierul a fost vizitat de Pretorul sectorului Centru, Vadim Hîncu, și Viceprimarul municipiului Chișinău, Ilie Ceban, care au examinat la fața locului stadiul lucrărilor și au coordonat cu reprezentanții implicați aspectele tehnice privind desfășurarea etapelor următoare.
Proiectul prevede amenajarea trotuarelor pe ambele părți ale străzii cu pavaj, crearea unei piste pentru bicicliști, amenajarea spațiilor verzi. O porțiune considerabilă la aliniamentul stradal de pe partea stângă va fi destinată amenajării locurilor de parcare, în timp ce pe partea dreaptă intervențiile sunt condiționate de prezența benzii dedicate transportului public.
În contextul asfaltării planificate a carosabilului, lucrările se concentrează în prezent pe montarea bordurilor.
Pe partea impară a străzii, pe tronsonul str. Grenoble-str. Sprâncenoaia, trotuarul a fost deja amenajat și este utilizat de pietoni în condiții de siguranță.






