Pretorul, Vadim Hîncu, preocupat în mod constant de grupurile sociale de populație din sector, își reafirmă, și de această dată, susținerea pentru persoanele cu dizabilități fizice și mintale.
Sărbătorile de iarnă constituie un prilej de bucurie pentru toate vârstele și categoriile de oameni, unde eroul central rămâne în fiecare an Moș Crăciun. Astfel, pentru 30 de persoane cu dizabilități intelectuale încadrate în Centrul de zi ”START”, astăzi conducerea Preturii a organizat o poveste de Crăciun, la fel ca în copilărie, de la care nu au lipsit Moș Crăciun cu Fulguța, și nici cadourile.
Fiecare a primit din partea Preturii sectorului Centru daruri, iar evenimentul a continuat cu distracții, momente artistice, expoziții de lucrări manuale tematice execute de persoanele cu dizabilități.
Centrul de zi și activități „START” din sectorul Centru este instituție socială a Direcției Generale Asistență Medicală și Socială a Primăriei municipiului Chișinău și oferă servicii și activități desfășurate pe timp de zi pentru persoane cu dizabilități de intelect cu vârsta de peste 16 ani, din municipiul Chișinău.