Vineri, la 24 mai, în capitală s-a desfășurat evenimentul folcloric de muzică și dans tradițional ”Joc și cânt din plai străbun”.
În fața publicului au evoluat colective muzicale, ansambluri de dans, soliști, instrumentiști și orchestre ale Centrului de Creație ”Floarea Soarelui”din sectorul Centru și Centrul ”Lăstărel”.
Prezent la spectacolul folcloric, Vicepretorul sectorului Centru în mesajul său de salut a menționat: ”Mă bucur să fiu alături la un asemenea eveniment frumos menit să promoveze în rândul tinerei generații valorile naționale. Pretura sectorului Centru susține de fiecare dată cultura și copiii care o promovează cu atât talent.
De aceea, în cadrul săptămânii dedicate portului tradițional, elevii Centrul de Creație ”Floarea Soarelui”din sectorul Centru și din alte instituții artistice, demonstrează prin ingenuitatea lor, prin muzică și dans că anume datorită curiozității copiilor față de cultură- tradițiile populare ne leagă de trecut și ne ajută să privim cu încredere în viitor”.