În cadrul proiectului de reabilitare a străzii 31 August 1989, a Primăriei municipiului Chișinău, la întreg aliniamentul părții carosabile au fost amenajate locuri de parcare. Acestea sunt publice, pentru toate automobilele în egală măsură.
Potrivit actelor normative în vigoare, Cod Contravențional al RM, art. 181 cât și Regulamentul aprobat prin Decizia CMC 12/3 din 23.07.2020 pct. 92, se interzice expunerea unor instalații provizorii, însemne sau elemente cu scop de a limita accesul la spații de utilitate publică fără acordul scris al administrației publice locale.
La 16 august 2023, Pretura sectorului Centru a fost sesizată prin intermediul materialelor video din mediul online despre încălcarea unui agent economic din str. 31 August 1989, nr. 31 care a amplasat ilegal blocaje conice la parcarea publică adiacentă spațiului său comercial, ocupând astfel, în regie proprie domeniul public.
De către agenții constatatori din cadrul Preturii, s-a intervenit cu promptitudine prin inițierea unui dosar administrativ cu întocmire de:
1. Proces-verbal de cercetare la fața locului
2. Citație agentului economic de a se prezenta la Pretură
3. Invitație persoanei care a sesizat cazul de a depune declarație de martor
4. Înștiințare agentului economic de a înlătura elementele antiparking amplasate ilegal
Agentul economic contravenient va fi sancționat cu amendă de la 5000 la 12000 de lei pentru ocuparea abuzivă a parcării publice prin amplasarea conurilor antiparking.
De la începutul anului, Secția agenți constatatori a Preturii, în urma examinării cazurilor de ocupare abuzivă a teritoriului municipal, a expediat nenumărate înștiințări persoanelor fizice și juridice din sectorul Centru de a readuce spațiul în stare inițială prin înlăturarea elementelor provizorii, totodată avertizând despre sancțiunile care urmează a fi suportate de către contravenienți.