În dimineața acestei zile, Pretorul sectorului Centru, Vadim Hîncu și Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban au fost la Telecentru pentru a anunța locuitorilor din regiune vestea mult așteptată- autobuzul nr. 14 va trece, începând de astăzi, și pe strada Drumul Viilor.
Itinerarul liniei a fost prelungit până în Centrul capitalei, făcând conexiune cu bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt (Piața Marii Adunări Naționale), și va deservi călătorii de pe străzile Pietrarilor, Drumul Viilor și Academiei din cartierul Telecentru.
Extinderea rutei a fost determinată de cerințele cetățenilor din această zonă a capitalei, pentru a asigura o legătură rapidă cu centrul orașului și instituțiile publice.
De asemenea, în cartierul respectiv locuiesc și activează instituții destinate persoanelor cu nevoi speciale.
Un obiectiv major al municipalității este asigurarea unor conexiuni rapide între zonele capitalei, astfel încât cetățenii să ajungă cât mai eficient la destinațiile dorite.
Pentru realizarea acestui itinerar, dar și altele, municipalitatea a achiziționat recent 367 de unități de transport noi și rulate, dintre care 180 sunt autobuze.
Totodată, o altă măsură implementată a fost introducerea benzilor dedicate pe traseele principale, pentru a reduce timpul de deplasare și de așteptare în stații.
În cartierul Telecentru, Primăria Chișinău și Pretura Centru a realizat mai multe lucrări de infrastructură, în suportul persoanelor cu deficiențe de vedere printre care: balustrade, semafoare sonore și un scuar adaptat pentru persoanele cu necesități speciale.






