Astăzi, 25 august curent, în cadrul Inspectoratului de Poliţie sectorul Centru a fost sărbătorită aniversarea a 26-a de la proclamarea Independenței Republicii Moldova.
Cu acest prilej, a avut loc întâlnirea conducerii Inspectoratului de Poliţie Centru, Preturii sectorului Centru, precum şi Președintele organizației teritoriale a veteranilor MAI sectorul Centru cu efectivul Inspectoratului dar şi cu veteranii.
Astfel, evenimentul a început cu depunerea de flori la plăcile comemorative din fața sediului IP Centru, instalate în memoria angajaților căzuți la datorie.
Conducerea Inspectoratului a desfăşurat un program festiv, venind cu mesaje de felicitare, diplome de onoare, menţiuni pentru merite deosebite în asigurarea ordinii publice și combaterea criminalității.
Prezent la acţiune, Pretorul Pavel Rusu a adresat urări de bine şi succes efectivului de poliţie le-a mulţumit veteranilor pentru aportul acestora, totodată, şi-a exprimat regretul că, în prezent, autorităţile publice locale nu pot face mai multe pentru aceşti bravi bărbaţi ai neamului.