În scopul asigurării normelor corespunzătoare de siguranță a locuitorilor, a prevenirii riscurilor asociate calității construcțiilor și pentru asigurarea funcționalității spațiilor publice în condiții optime, Pretura sectorului Centru va acorda suport în construcția gardului de pe teritoriul Cimitirului Central.
Având în vedere adresarea Î.M. Combinatului „Servicii Funerare” a Primăriei municipiului Chișinău către Pretura sectorului Centru, la 15 aprilie, Pretorul, Vadim Hîncu, Vicepretorul, Sergiu Andrian și directorul Întreprinderii, Ludmila Boțan au examinat la fața locului situația privind riscul de surpare a unei porțiuni și necesitatea construirii unui segment de gard nou după prăbușire la Cimitirul Central al orașului sau numit impropriu și Cimitirul Armenesc din strada Alexei Mateevici.
Porțiune desprinsă din întreaga împrejmuire va fi construită din nou, iar unde se atestă înclinarea gardului – nivelare și consolidare, evitând astfel, pericolul pentru trecători. Până încep lucrările, spațiul adiacent a fost marcat, totodată, se va instala panou informativ despre necesitatea evitării zonei.