Pretura sectorului Centru face apel către gestionarii/proprietarii de imobile și agenții economici care își desfășoară activitatea pe teritoriul sectorului Centru să deszăpezească teritoriile adiacente spaţiilor aflate în gestiune sau proprietate.
Totodată, pentru lipsa de implicare în curățarea de zăpadă a teritoriilor unde își desfășoară activitatea, agenții economici/proprietari de imobile și gestionarii fondului locativ sunt pasibili de sancțiuni administrative.
Astfel, agenții constatatori din cadrul Preturii vor verifica situația din sector în vederea convingerii persoanelor juridice referitor la salubrizarea teritoriilor adiacente clădirilor, şi respectării prevederilor pct. 91 din Regulamentul nr. 12\3 din 23.07.2020 al CMC.
Pe această cale, autoritățile municipale îndeamnă cetățenii să dea dovadă de prudență pe trotuare, la traversarea străzilor, în condiții de zăpadă și ghețuș.
În caz de înregistrare a situațiilor problematice în contextul condițiilor meteo, cetățenii sunt chemați să apeleze Dispeceratul Central Municipal, tel.: (022) 22-22-67 sau (022) 22-26-04.






