Compania Coleso.md a donat cu titlu gratuit un Mini-încărcător Bobcat, autospecială modernă pentru facilitarea executării diverselor lucrări din domeniul locativ-comunal, utilă la amenajarea teritoriilor, la acțiuni de încărcare, descărcare, transportare, evacuare întrunind astfel, o multitudine de activități gospodărești necesare de realizat în raza teritoriului administrat.
Tot în cadrul actului de donație, din partea companiei Coleso.md au fost oferite Preturii 5 bărci de tip caiac pentru organizarea manifestărilor cultural-sportive și de odihnă pe lacul Valea Morilor. Desfășurarea competițiilor pe apă, întreceri cu barca, dar și alte activități de agrement vor atrage vizitatorii Parcului în perioada estivală, vor crea o atmosferă de vacanță aparte, plină de amintiri și emoții.
Cu gândul la cetățenii și oaspeții orașului mărim diversitatea de echipamente și deschiși le vom pune la dispoziția acestora.
Mulțumim în mod deosebit pentru gestul generos al agentului economic de a contribui la extinderea posibilităților instituției publice prin intermediul suportului acordat. Cu deplină considerație și recunoștință, cu înaltă apreciere pentru disponibilitatea de colaborare, Pretorul sectorului Centru, Vadim Hîncu, a transmis o scrisoare de mulțumire directorului SA „Eximotor”, Natalia Socolova, în speranța unor viitoare cooperări.