La 1 iunie 2024, în sectorul Centru al capitalei, Ziua Internațională a Copiilor a fost sărbătorită printr-o grandioasă petrecere plină de atracții atât pentru copii, dar și adulți cu un vast program de activități.
Am celebrat copilăria în Parcul Valea Morilor, de la 11:00 până la 20:00, timp în care distracția și veselia, ludicul și aventura s-au ținut toate în ison.
Vadim Hîncu, Pretorul sectorului Centru și Angela Cutasevici, Viceprimar de Chișinău au fost oaspeții sărbătorii. Oficialii au salutat protagoniștii, adică micuții prezenți, dorindu-le să se distreze din plin, să crească fericiți și să savureze din cea mai frumoasă perioadă a vieții- copilăria.
Prima parte a programului artistic a fost prezentat de copiii talentați ai Studioului ”Picături muzicale”, conducător Julia Sandu.
Spectacolul de animatori ai clubului Mikelino și mascotele ursul Bruno și Sonic au distrat vizitatorii parcului cu jocuri, concursuri cu premii, dansuri și show-uri chimice. Împreună cu animatorii, copiii au pregătit singuri înghețată, pe care cu drag au savurat-o.
Cu multe delicii s-au ales azi copii, și Pretura sectorului Centru în parteneriat cu Sandra Ice Cream a dăruit tuturor înghețată.
Tot în perimetrul zonei de activități au avut loc ateliere de creație hand-made, modelare și confecții din lemn, pictură și desen, jocuri intelectuale șah, dame, domino, crearea tablourilor din mozaic și alte activități interactive pentru copii organizate de Pretura sectorului Centru în colaborare cu Fundatia Regina Pacis. Mulțumim artistei Elena Dociu care gratuit a pictat cu talent body-painting pentru copii.
La acest eveniment am promovat cartea și lectura, în cadrul expoziției de cărți pentru copii ale scriitorilor naționali prezenți la sărbătoare pentru a discuta cu micii cititori și a le oferi autografe. Colțul lecturii a fost realizat în parteneriat cu Gutiera Prodan.
Surpriza cea mare a fost adusă de Pretorul sectorului Centru, Vadim Hîncu. În parc și-a făcut apariția parada bikerilor cluburilor de motocicliști Poka2ski – Md și Răzeşii Moldovei. Show-ul motocicliștilor și plimbarea pe zgomotoasele motoare au fost momentul mult așteptată de toți.
În a doua jumătate a zilei, evenimentul a continuat cu un concert susținut de invitați speciali, au evoluat artiștii autohtoni Cristofor Aldea Teodorovici, Georgeta Voinovan, Dina Druță, Vlad Codreanu, Viorica Atanasov și elevii studiourilor muzicale Markitan Vocal School, Idea Music Studio, studioul Crescendo, Atelierul de voce- Viorica Atanasov, la care s-au putut delecta cu muzică diversă chiar și adulții.
Ne dorim să credem că va rămâne o zi memorabilă pentru toți cei care au ales să o petreacă alături de Pretura sectorului Centru. Pentru suportul acordat în organizarea evenimentului aducem mulțumiri alese partenerilor, inclusiv FightClub Garuda.