Se interzice montarea panourilor publicitare cu structură proprie și elemente de susținere care constituie instalații provizorii pe spații pietonale, spații verzi amenajate, imobile, intersecții, spații destinate semnelor rutiere pentru a nu perturba vizibilitatea participanților la trafic, amplifica efectul de haos urbanistic, crea inechitate față de alți agenți economici, cât și pentru a nu ocupa abuziv teren public.
În vederea aplicării prevederilor legale, Secția social-economică din cadrul Preturii desfășoară control recurent agenților economici din sector și supraveghează respectarea normelor de panotaj stradal prin aplicarea măsurilor de înlăturare a încălcărilor, la necesitate.
Demontate și evacuate recent de pe zonă publică au fost 6 mijloace de publicitate de pe următoarele adrese:
– Str. Gh. Asachi, 77
– Str. Al. Pușkin, 28
– Șos. Hîncești, 140
– Str. Bulgară colț cu Str. 31 August 1989
– Bd. Iu. Gagarin, 5/1
– Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 3/1






