Conform programului de instruire a funcționarilor publici din cadrul Preturii sectorului Centru, Serviciul resurse umane al instituției, la data de 9 martie curent, a organizat seminarul la tema: Cu privire la testarea integrității profesionale în conformitate cu Legea nr. 325 din 23.12.2013. In calitate de invitat special a fost reprezentantul Centului Național Anticorupție, Direcția generală prevenire a corupției, Virginia Moraru, care, s-a referit la aspectele principale ale legii în cauză, la procedura de testare a integrităţii profesionale, precum și la rezultatele şi consecinţele acesteia.
Legea privind testarea integrității profesionale nr. 325 din 23.12.2013 face parte din șirul măsurilor anticorupţie, care are drept scop prevenirea şi combaterea corupţiei în cadrul entităţilor publice, verificarea respectării regulilor de conduită și înlăturarea riscurilor de corupţie. Testul de integritate profesională constituie aplicarea, de către persoana abilitată cu atribuţii şi competenţe de efectuare a testării, a situaţiilor virtuale, simulate, similare celor din activitatea de serviciu, în vederea urmăririi pasive, stabilirii reacţiei şi conduitei adoptate de agentul public testat. Cei care efectuează testele de integritate profesională sunt angajații Centrului Naţional Anticorupţie şi Serviciului de Informaţii şi Securitate. Printre entităţile publice ai căror angajaţi se supun testării cu privire la integritatea profesională sunt și autorităţile administraţiei publice locale.






