Astăzi, 04 iunie curent, în sectorul Centru a fost dat startul Proiectului “Dialog cultural cu chișinăuienii”, ediția 2022, în cadrul căruia se prevede desfășurarea în zilele de sâmbătă și duminică, a unei serii de acțiuni și activități culturale sub diverse forme: programe artistice cu participarea tinerelor talente, spectacole muzicale/teatrale, ateliere de creație, expoziții de pictură/ lucrări ale elevilor, competiții sportive, master-class la dans modern, desen pe asfalt etc., organizate de către Secția cultură, tineret și sport din cadrul Preturii sectorului Centru, în colaborare cu instituțiile sectorului.
La evenimentul desfășurat în scuarul Mihai Dolgan a participat Pretorul sectorului Centru, Vadim Hîncu, care le-a urat copilașilor să aibă o vară plină de soare, să ia energie din fiecare zi. A menționat că ne simțim mândri de copiii noștri inteligenți, talentați, promițători. Mulți dintre ei, în pofida vârstei destul de fragede, reprezintă cu succes sectorul Centru la diverse evenimente sportive și culturale. Sărbătoarea copilăriei ne molipsește pe toți cu entuziasmul, bucuria și inocența celor mici.
Aminitim că, la inițiativa Primăriei municipiului Chișinău, în cadrul Proiectului “Dialog cultural cu chișinăuienii” se va organiza și desfășura programe cultural artistice în fiecare zi de weekend.