Pretorul sectorului Centru, Vadim Hîncu, în perioada 04 mai – 06 mai 2023, participă la Forumul Social Urban gazda căruia este Primăria municipiului Chișinău. În cadrul celor 13 paneluri ale forumului, participanții vor asculta prezentările a peste 100 de speakeri din 30 de orașe. Fiecare vine să povestească despre traseul parcurs de orașul său, provocările întâlnite, soluțiile identificate și rezultatele obținute în dezvoltarea serviciilor sociale pentru locuitori.
An de an, orașul Chișinău devine mai sigur, mai sănătos, incluziv, creativ, oraș al generațiilor și care știe să învețe despre provocările timpului.
Despre proiectele implementate aici, la noi în Capitală, vor vorbi speakerii locali și functionary din cadrul Primăriei municipiului Chișinău.
Iar, pentru că ne dorim o creștere rapidă și armonioasă a orașului, vom prelua de la colegii noștri cele mai bune practici și experiențe europene, aplicabile pentru Chișinău.