Pentru reprezentanţii Preturilor de sector, responsabili de sectorul tineret/sectorul asociativ, reprezentanţi ai direcţiilor, serviciilor din teritoriu, organizaţii de tineret din sector, la 18 martie curent, s-a desfăşurat Forumul Municipal de Tineret organizat de Consiliul Municipal de Tineret din Chișinău cu susținerea Direcției Generale Educației Tineret și Sport, Ministerului Tineretului și Sportului al Republicii Moldova și Rețelei Naționale a Consiliilor Locale de Tineret din cadrul Preturilor.
In cadrul seminarului, au fost prezentate şi discutate rezultatele sondajului sociologic, organizat în perioada 06-25 februarie, privind problemele cu care se confruntă tinerii cu vârsta cuprinsă între 15-35 ani, din cele 5 sectoare ale municipiului și 7 suburbii ale sale, precum şi analiza priorităților identificate.
Deasemenea, a fost abordată iniţiativa de implicare a reprezentanţilor în 4 ateliere de lucru cu tematicele: educația nonformală, participarea tinerilor, integrarea economică a tinerilor-oportunități de angajare în câmpul muncii, drepturile tinerilor:sănătate, nondiscriminare și combaterea violenței, în vederea identificării unor soluții la problemele menționate.
Invitatul special la seminar, Pavel Ianeț, Viceministrul Tineretului și Sportului al R.M., Constantin Țurcanu, Șef-adjunct al Secției programe de tineret al Ministerului Tineretului și Sportului, Viorica Negrei, Șef-adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, Larisa Macarenco, Specialist de Tineret DGEST, Cristina Aparatu, Șef-interimar al Direcției social-umanitară și relații inter-etnice a Primăriei mun. Chișinău, Octavian Andrei Bărbuleț Țărăntuș, Consilierul Președintelui Consiliului Județean din Piatra Neamț.