Pe parcursul săptămânii precedente, Întreprinderea Municipală de Exploatare a Drumurilor și Podurilor „Exdrupo” a desfășurat un șir de lucrări menite să asigure siguranța circulației rutiere și pietonale, precum și întreținerea infrastructurii stradale din sector.
Astfel, au fost executate următoarele intervenții:
• restaurarea porțiunii tasate a trotuarului pe bulevardul Constantin Negruzzi;
• lucrări de frezare a carosabilului pe străzile Grenoble și Mihail Lermontov;
• lucrări de plombare a carosabilului pe podul Viaduct, pe străzile I. Ganea, Grenoble, T. Strișcă, precum și pe podul Telecentru;
• reînnoirea marcajului rutier pe strada Academiei;
• salubrizarea mecanizată a străzilor din sector;
• salubrizarea zonei afectate în urma unui accident rutier pe podul Telecentru;
• lucrări de pregătire pentru reabilitarea drumului de acces, inclusiv montarea bordurilor, pe șoseaua Hâncești, nr. 204;
• restabilirea receptoarelor de scurgere la cota drumului pe bulevardul Constantin Negruzzi;
• curățirea receptoarelor de scurgere pe bulevardul Iuri Gagarin.






