În sectorul Centru ținem la valorile sacre, la familie și la cei dragi. Pe 15 mai, în scuarul Mihai Dolgan ne-am reunit pentru a celebra și aprecia legăturile cu cei apropiați, astăzi de Ziua Internațională a Familiei. Reper calendaristic ce oferă prilej de reflecție asupra necesității protejării nucleului fundamental al societății pe care îl reprezintă familia.
Oaspeții evenimentului au fost Pretorul sectorului Centru, Vadim Hîncu și Viceprimarul municipiului Chișinău, Angela Cutasevici.
În lumina unui pașnic și frumos eveniment cultural-artistic organizat de Pretura sectorului Centru în colaborare cu Direcția pentru protecția drepturilor copilului Centru am celebrat sanctuarul dragostei și înțelegerii- familia.
Dana Markitan, interpreta de muzică ușoară, elevii studiourilor muzicale ”Markitan Vocal School” și ”Idea Music Studio”, copiii din centrele comunitare ale direcției și ai centrului de plasament ”Regina Pacis”, face-painting, desen pe asfalt, concurs de picturi tematice dedicate Zilei familiei, flashmob-ul mămicilor, flashmob-ul proiectului elvețian ”Viața sănătoasă” cu animatorii clubului Mikelino, master-class la confecții manuale și la Aikido, competiție de șah și dame, testări medicale gratuite, pliante informaționale pentru o familie sănătoasă, dansuri și înscenări teatrale, bomboane și înghețată, diplome și multe aplauze. Așa a decurs sărbătoarea familiei în sectorul Centru.