In conformitate cu indicaţia pretorului sectorului Centru, Pavel Rusu, în baza deciziei Consiliului municipal Chişinău nr. 10/10 din 04.12.2014 „Cu privire la aprobarea Regulamentului provizoriu privind procedura de demontare a construcţiilor executate ilegal pe terenurile ce aparţin domeniului public/privat al municipiului Chişinău” toate gheretele care nu funcţionează sau ale căror autorizaţii de funcţionare au expirat sunt demontate şi evacuate.
Astfel, în sectorul Centru, în luna ianuarie a anului curent, de către Secția social economică în comun cu Întreprinderea Municipală Prestări Servicii Locative sector Centru au fost evacuate 15 gherete din străzile Iu. Gagarin, Ismail, Tighina colț cu Mitropolit Varlaam, str. Al. Pușkin colț cu Mitropolit Varlaam, str. V. Korolenko colț cu N. Testemițanu, str. Pan Halippa colț cu M. Eliade.
Pretura sectorului Centru solicită, repetat, tuturor agenţilor economici din teritoriu să asigure, în termenele stabilite, evacuarea sau demontarea gheretelor neautorizate care le aparţin.