Astăzi, 15.04.2022 comisia sanitara din cadrul Preturii sectorului Centru de comun cu reprezentantul Inspectoratului de Poliție sector Centru a efectuat verificarea stării sanitare a teritoriului, fiind avertizați persoanele fizice și juridice despre necesitatea salubrizării și menținerii ordinii sanitare a teritoriilor gestionate în conformitate cu Regulamentul privind salubrizarea și asigurarea curățeniei în orașul Chișinău, aprobat prin Decizia CMC nr. 12/3 din 23.06.2022.
Totodată, Secția locativ comunală a organizat la ora 11:00 ședința comisiei sanitare cu participarea gestionarilor fondului locativ ÎMGFL nr. 8-12 și a serviciilor ÎM Regia „Autosalubritate”, ÎM “Asociația de gospodărire a spațiilor verzi”, ÎMSL Centru.
În cadrul ședinței s-au discutat subiectele din ordinea de zi:
- Raportul subdiviziunilor la capitolul salubrizării și menținerii ordinii sanitare a teritoriilor gestionate.
- Pregătirea inventarului necesar, organizarea transportului și personalului pentru lucrările de salubrizare din data de 16.04.2022.
Astfel, au fost trasate sarcinile privind finalizarea lucrărilor de salubrizare, amenajarea teritoriului către Sfintele Sărbători de Paști.