În conformitate cu dispozițiile Primăriei municipiului Chișinău nr. 652 – d din 29.10.2021 și nr. 701-d din 30.11.2021 la data de 7 aprilie curent, Pretura sectorului Centru în colaborare cu Direcția Cultură a Primăriei municipiului Chișinău a organizat consultările publice privind conceptul schiței de proiect pentru edificarea muzeului „ Grigore Vieru” din str. A. Mateevici, 42.
Proiectul a fost prezentat de arhitectul Vitali Cataraga, Biroul de arhitectură CTRG Arhitects.
La consultări au participat reprezentanții societății civile, colaboratorii Direcției cultură a municipiului Chișinău și Pretura sectorului Centru. În urma discuțiilor avute s-au înaintat propuneri de îmbunătățire a proiectului sus – menționat.