În cadrul acțiunilor consacrate Zilei Naționale de Înverzire a Plaiului, „Plantează-ți viitorul”, astăzi, 13 noiembrie 2021, Pretura sectorului Centru împreună cu tinerii din cadrul Consiliului Local de Tineret Centru, Liceul Teoretic cu Profil Tehnologic pentru Copii cu Vederea Slabă, L.T. „ Gh. Asachi”, L.T. „Minerva”, L.T. „S. Koțubinschi”, L.T. „ Vasile Lupu”, L.T. „ Universul”, Centrul de Excelență în Energetică și Electronică, Universitatea Coperatist – Comercială, A.O. „Uniunea Meșterilor Populari”, A.O. „Inițiativă Pozitivă”, A.O. „ Pentru Prezent și Viitor”, A.O. „Caritas”, A.O. „Genderdoc-M” și Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi” au plantat circa 620 de puieți din speciile: frasin comun, paltin de câmp și paltin de munte, în 2 locații din Sectorul Centru, parcul „Valea Morilor” (perimetrul străzii Trifan Baltă) și scuarul „ Hristo – Botev” (de la liceul „Ștefan Neaga” până la liceul „ Hristo – Botev”).
Pretura sectorului Centru le mulțumește pentru implicare activă, tuturor celor care au dat curs invitației de a participa la această acțiune.
Cu voință și prin eforturi comune putem să ne bucurăm de un oraș verde cu aer curat.