La data de 27 mai curent, Pretorul sectorului Centru, Vadim Hîncu, a avut o întrevedere cu Radu Parlea, Viceprimarul comunei Mogoșești – Sireți, România.
Dialogul dintre părți s-a axat pe stabilirea unor relații de colaborare, precum și realizarea proiectelor reciproc avantajoase.
De asemenea, s-a discutat despre identificarea elementelor reprezentative comunităților noastre, trasarea unor obiective de dezvoltare comună pe care le-am putea realiza împreună.
Pretorul sectorului Centru și-a arătat deschiderea în vederea schimbului de informații și a exemplelor de bune practici pentru instituția publică.






