Ziua Mondială a Donatorului de Sânge marcată anual în luna Iunie, a prilejuit astăzi, 08.06.2023, celebrarea actului de donare benevolă de sânge și a celor mai fideli donatori din sectorul Centru.
Pretura sectorului Centru în parteneriat cu Centrul Național de Transfuzie a Sângelui și Asociația Medicală Teritorială AMT Centru a organizat o campanie de donare de sânge ce a debutat cu ceremonia de premiere a persoanelor care donează sistematic componente sanguine.
Pentru contribuția la promovarea donării voluntare, salvare de vieți omenești și fortificarea sistemului de sănătate, 20 de locuitori din sector, unii cu stagiu de peste 40 de donări, au primit diplome de gratitudine și cadouri din partea Pretorului sectorului Centru, Vadim Hîncu pentru gestul și aportul adus acestei activități nobile.
Importanța actului umanitar a fost apreciată și de către Doina Banari, vice-director al CNTS și Anadela Glavan, directorul Asociației Medicale Teritoriale Centru.
Aducem sincere mulțumiri persoanelor pentru care donarea de componente sanguine a devenit un stil de viață, iar tendința de a-i ajuta pe bolnavi- un principiu valoros.