La 14 noiembrie, în fiecare an, la inițiativa Federației Internaționale de Diabet (IDF), este marcată Ziua Mondială a Diabetului, de către toate asociațiile membre ale IDF, furnizorii de servicii de sănătate, precum şi de persoanele afectate de diabet.
Fiind cea mai mare campanie mondială de informare asupra diabetului, aceasta, anual, se concentrează pe atenţionarea maselor largi de oameni asupra îmbolnăvirilor prin diabet şi modalităţii de a evita dezvoltarea diabetului în rândul populaţiei.
În această zi volontarii de la Centrulul de excelență în medicină și farmacie ”Raisa Pacalo” în colaborare cu Centrul de Sănătate Publică din Chișinău, Farmacia Familiei și Medtehnica au organizat în incinta Preturii sectorului Centru activități de informare a poulației despre profilaxia Diabetului zaharat, aprecierea glucozei în sânge și măsurarea tensiunei arteriale.
În cadrul activității desfășurare au beneficiat de examinări gratuite peste 100 de cetățeni. Scopul acctivității a fost familiarizarea populației cu măsuri profilactice în prevenirea diabetului zaharat și diagnosticul precoce al acestuia.