Atletism în aer liber organizat de către Pretura sectorului Centru, Secția cultură, tineret, sport în contextul sărbătorii tradiționale ”Toamna de Aur”.
Astăzi, la 23 septembrie 2022, începând cu ora 10:00, elevi și studenți ai instituțiilor de învățământ din sectorul Centru au participat la cursa de alergări desfășurată cu scopul promovării modului sănătos de viață, antrenării copiilor și tinerilor în diverse activități sportive pentru identificarea celor mai bune echipe și sportivi.
La competiția sportivă a fost prezent Pretorul sectorului Centru, Vadim Hîncu. În adresarea sa către tinerii sportivi, pretorul a transmis un mesaj de încurajare acestora, urându-le mult succes și motivându-i să lupte cu dârzenie pentru titlurile de frunte din clasament. De asemenea, pretorul și-a manifestat susținerea mișcării sportive în rândul tinerilor.
Instituțiile participante:
– Centrul de Excelență în Energetică și Electronică
– Centrul de Excelență în Construcții
– Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”
– Liceul teoretic ,,Universul”
– Liceul teoretic cu profil de arte ,,Nicolae Sulac”
– Liceul teoretic ”Academicianul Constantin Sibirski”
– Liceul teoretic ”Titu Maiorescu”
– Liceul teoretic “Mihail Koţiubinschi”
– Liceul teoretic ”Vasile Lupu”
– Liceul teoretic ”Mihai Viteazul”
În desfășurare, proba de alergări s-a disputat între 4 categorii repartizate după vârste, fiecare categorie având distanța sa de alergare: 600 m, 800 m, 1000 m, 1200 m, categoriile au fost divizate după gen: fete, băieți.
La finele cursei învingătorii s-au ales cu diplome, medalii și cupe, înmânate de către Pretorul sectorului Centru.
În rezultatul totalizării au fost stabiliți câștigătorii:
- Locul I – Centrul de Excelență în Energetică și Electronică
- Locul II – Liceul Teoretic “Vasile Lupu”
- Locul III – Liceul Teoretic ”Titu Maiorescu”
Cupa Preturii sectorului Centru a fost înmânată Liceului teoretic ,,Universul”, pentru cel mai mare număr de participanți.
Felicităm învingătorii și mulțumim arbitrii!