Tradițional, în fiecare zi de vineri, se întrunește Comisia Sanitară din cadrul preturii. Astfel, astăzi 04.11.2022, de dimineață comisia și-a desfășurat activitatea în teritoriu fiind verificată starea sanitară a sectorului, colaborând cu ÎMGFL nr. 8-12, gestionarii blocurilor locative în vederea evacuării frunzișului depozitat pe terenuri. Totodată, de comun cu reprezentanții Direcției generale locativ comunale și amenajare, a fost examinată la fața locului adresarea locatarilor din strada Vlad Țepeș , 55, privind amplasarea platformei de acumulare a deșeurilor.
Activitatea din teren a fost urmată de ședința Comisiei Sanitare, cu participarea serviciilor municipale și a gestionarilor fondului locativ, în cadrul căreia au fost prezentate rapoartele managerilor instituțiilor cu privire la problema salubrizării și menținerii ordinii sanitare, de asemenea, fiind trasate sarcinile pentru săptămâna viitoare. În cadrul ședinței a fost prezent pretorul sectorului Centru, Vadim Hîncu, cât și consilierul Primarului General, Tudor Gîrbu.
Ședința a fost prezidată de vicepretor pe domeniul edilitar, Alina Popovici.