La data de 15.03.2018, Pretorul sectorului Centru, Pavel Rusu, a organizat şedinţa de lucru cu funcţionarii secţiei social economice, colaboratorii Inspectoratului de Poliţie. La şedinţă au fost invitaţi şi agenţii economici care comercializează neautorizat.
În cadrul ședinței problema discutată a fost stoparea comerțului neautorizat pe strada N. Testemițanu și șos. Hâncești.
Agenții economici au fost informați, repetat, despre faptul că conform regulamentului cu privire la comerţul interior în municipiul Chișinău este interzis comerțul pe străzile principale ale orașului. Acestora li s-a oferit termen de o zi pentru a ridica tarabele și a salubriza teritoriul.
Astfel, la data de 15 și 16 martie curent agenții economici s-au conformat și au ridicat tarabele cu fructe și legume de pe străzile indicate mai sus.



