E anotimpul tinereții, dar și al marilor împliniri, și Centrul de Creaţie a Copiilor Floarea soarelui are de spus multe în acest sens, pentru că este un colectiv artistic deosebit, care, de-a lungul timpului s-a afirmat nu doar la nivel de municipiu / republică, ci și pe plan internațional.
În acest sens, la 25 mai curent, Centrul de Creație a Copiilor ”Floarea Soarelui” din sectorul Centru al capitalei a organizat un amplu program cultural dedicat împlinirii a 50 ani de la fondare.
Cunoaștem cu toții că, datorită înaltului profesionalism şi măiestriei artistice, Floarea soarelui este laureat al mai multor concursuri naţionale şi internaţionale în domeniul artelor.
Mereu tineri şi creativi, bucură prin talent şi energie. Iar atunci când intră în scenă, fie cu un cântec de inimă, fie cu un dans de foc, dăruie adevărate clipe de sărbătoare a sufletului.
În cadrul programului cultural artistic, conducerea Preturii sectorului Centru a venit cu un mesaj de felicitare şi urări de bine şi şi-a exprimat toată recunoştinţa pedagogilor Centrului de creație care, cu multă dăruire şi har artistic, au educat, educă și, sperăm, vor mai educa multe generaţii de copii, promovând tinerele vlăstare cu vocaţie şi aptitudini spre a-şi lua zborul în lumea Frumosului.
Deasemena, sincere mulţumiri au fost adresate directoarei, Iulia Gârlea, pentru contribuție la formarea şi întreținerea spiritului comunitar, cultivarea pasiunii şi a respectului faţă de artă, pentru capacitatea de-a crea un focar de cultură în sectorul Centru.
La această însemnată aniversare, Vă urăm din suflet sănătate, prosperare, succese şi noi realizări importante alături de admiratorii Dumneavoastră.