Pretura sectorului Centru informează că, începând cu astăzi, 1 octombrie 2024, actul de caritate- cantina mobilă își reîncepe activitatea.
De luni până vineri, în incinta Preturii vor fi distribuite zilnic câte 50 de prânzuri calde la pachet locuitorilor din sectorul Centru.
Beneficiarii sunt persoane vârstnice, singuratice, cu dizabilități și social-vulnerabile. Multiplele deficiențe pe care le au acești oameni afectează bunăstarea lor. Ne dorim să asigurăm pentru ei, în continuare, un sistem de protecție prin oferirea asistenței umanitare cu scop de a diminua cel puțin impactul imediat al greutăților ce se intensifică în special în perioada rece a anului.
Alimentele sunt eliberate în baza listelor de la Direcția asistență socială Centru și ridicate de către titulari sau asistenți sociali ai acestora la prezentarea actului de identitate.
Proiectul caritabil a fost lansat la inițiativa Pretorului sectorului Centru, Vadim Hîncu, în noiembrie 2022, și este realizat din donația partenerului Asociația pentru Dezvoltarea Comunității Bulgare din Moldova.