Un progres al lucrărilor de execuție poate fi urmărit și la cea de-a doua jumătate a tronsonului, spre strada Fântânilor, unde o suprafață pietonală de circa 200 m2 a fost amenajată, inclusiv pista pentru bicicliști, iar altă porțiune aflată în faza de pregătire pentru amenajarea cu pavaj, prin efectuarea lucrărilor de decapare și terasament.
*În fața unităților educaționale, până la bd. Iuri Gagarin nr. 10 s-au reabilitat peste 1000 m2 de trotuar.
Finalitatea proiectului investițional de amenajare a trotuarului va facilita accesul către zone sociale importante, îmbunătățind conectivitatea și accesibilitatea. Totodată, vine să încurajeze utilizarea mijloacelor de transport alternativ ecologic, precum și să întregească imaginea unui spațiu public urban modern, sigur, accesibil, funcțional și primitor.






