Până la moment s-a realizat:
– demontarea bordurilor uzate și înlocuirea cu borduri verticale noi
– decaparea suprafeței de asfalt uzat
– așternerea stratului de 15 cm de piatră spartă
– amorsarea suprafeței cu emulsie bituminoasă
– așternerea stratului de binder (stratului de bază)
În următoarele zile se vor ridica la cotă fântânile și se va așterne uzura printr-un strat de asfalt fierbinte de 5 cm.
Amintim că, lucrările de reabilitare a străzilor Romantica și Ipate Soroceanu au demarat în contextul lansării de către Primăria municipiului Chișinău a programului de modernizare a infrastructurii ”Reabilitarea căilor de acces către instituțiile de învățământ din Capitală”. Străzile aflate în lucru duc spre Grădinițele nr. 7 și 167 (pentru copii hipoacuzici și cu CES).