Se fac verificări și se ia măsuri zilnic întru combaterea faptelor contravenționale din sectorul Centru, deoarece ordinea publică care reprezintă ansamblul de norme juridice ce stau la baza funcționării unui stat de drept, trebuie respectată.
O măsură frecvent aplicată de contracarare a încălcărilor pe domeniul public este întocmirea proceselor- verbale, urmată de sancționarea contravenientului prin aplicarea de amenzi.
Procesul-verbal cu privire la contravenţie este un act prin care se individualizează fapta ilicită şi se identifică făptuitorul. Procesul-verbal se încheie de agentul constatator (reprezentantul autorităţii publice care soluţionează, în limitele competenţei sale, cauza contravenţională) pe baza constatărilor personale şi a probelor acumulate, în prezenţa făptuitorului sau în absenţa lui (art.442 alin. (1) din CC).
Pe parcursul lunilor iulie, august de către agenții constatatori s-au întocmit procese-verbale în temeiul Codului Contravențional, pe următoarele articole:
– Articolul 181. Încălcarea regulilor de asigurare a curăţeniei în localităţile urbane şi rurale;
– Articolul 273. Încălcarea regulilor de comerţ;
– Articolul 364. Încălcarea legislaţiei cu privire la publicitate.
În urma întocmirii proceselor-verbale, săptămânal se convoacă ședința Comisiei Administrative din cadrul preturii ce este instituită pentru examinarea cazurilor cu privire la faptele stabilite prin lege ca fiind contravenţii.
În acest fel, secția agenți constatatori, de comun cu serviciul juridic din cadrul Preturii sectorului Centru contribuie zilnic la apărarea drepturilor şi libertăţilor legitime ale persoanei, apărarea proprietăţii, ordinii publice, a altor valori ocrotite de lege, în soluţionarea cauzelor contravenţionale, precum şi în prevenirea săvîrşirii de noi contravenţii.