Începând cu luna martie, serviciile responsabile de amenajarea şi salubrizarea teritoriului efectuează lucrări conform Programului de lucru privind desfăşurarea bilunarului de primăvară în sector, aprobat prin Dispoziţia Pretorului sectorului Centru nr. 85-d din 09.03.2021.
Astfel, pe parcursul săptămânii curente, angajaţii Întreprinderilor municipale de gestionare a fondului locativ desfăşoară acţiuni de amenajare şi salubrizare în preajma blocurilor locative din capitală, terenurilor de uz comun, subsolurilor blocurilor locative, terenurilor de acumulare a deşeurilor menajere, curățarea faţadelor clădirilor, etc.
Deasemenea, de către Întreprinderea municipală „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi”, au fost îndeplinite lucrări de curățare și defrișare a arborilor.
De asemenea, solicităm locatarilor din împrejurime să păstreze ordinea sanitară şi, totodată, să încheie contracte cu Întreprinderea Municipală Regia „Autosalubritate”, în vederea transportării gunoiului menajer, evitând astfel formarea gunoiştilor.