Acum 37 de ani, la ora 01:23 în noaptea de 26 aprilie 1986, la centrala nucleară de la Cernobîl a avut loc cel mai mare dezastru nuclear civil din istorie.
Astăzi, 26 aprilie curent, pentru participanţii la lichidarea avariei de la Cernobâl (88 de persoane din sectorul Centru), de către Administrația Preturii sectorului Centru au fost înmânate pachete sociale cu produse alimentare, pretorul sectorului Centru, Vadim Hîncu, exprimându-le întreaga recunoştinţă pentru eroismul manifestat, necruţarea vieţii întru lichidarea consecinţelor exploziei nucleare.
Cu certitudine, gesturi de caritate și susţinere din partea administrației publice locale vor fi manifestate şi pe viitor.
Amintim că, circa 3550 de cetăţeni moldoveni au participat la lucrările de lichidare a consecinţelor catastrofei de la Cernobâl, dintre care peste 500 şi-au pierdut viaţa.
Pentru sprijinul acordat la organizarea acţiunilor de comemorare, adresăm sincere mulţumiri Asociației pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului.






