Astăzi, prin intermediul proiectului caritabil desfășurat de Pretura sectorului Centru- cantina socială, dorim să punem în lumină asistenții sociali din sectorul Centru
La data de 19 martie este Ziua Mondială a Asistentului Social, proclamată de Organizația Națiunilor Unite.
O contribuție semnificativă în realizarea campaniei sociale de distribuire la pachet a alimentelor persoanelor social-vulnerabile din sector se datorează Direcției asistență socială Centru.
Asistenții sociali întocmesc lunar listele beneficiarilor, asigură rotația periodică a persoanelor în scopul respectării principiului egalității de șanse și echității, contactează telefonic sau vizitează acasă beneficiarii pentru asigurarea întregului suport informațional cu referire la cantină, monitorizează frecventarea sistematică a persoanelor și la necesitate modifică/înlocuiesc persoanele din listă.
Mai mult, este de menționat faptul că printre beneficiarii cantinei din cadrul Preturii sectorului Centru sunt persoane imobilizate la pat, cu afecțiuni locomotorii, nevăzători dar și cu alte forme de dizabilitate. De suport umanitar însă, nu sunt îngrădiți, Pretura sectorului Centru are grijă și de ei.
Pentru aceștia prânzul cald este în fiecare zi ridicat de către asistenții lor sociali care le duc mâncarea direct la domiciliu.
În fond, Direcția asistență socială Centru coordonează o bună parte a procesului de organizare și desfășurare a proiectului caritabil lansat la inițiativa Pretorului, Vadim Hîncu din Noiembrie 2022. Chiar de la începutul campaniei, Direcția ne este partener de încredere la crearea faptelor bune pentru oamenii din sectorul nostru.
Le mulțumim asistenților sociali din sectorul Centru pentru implicare și colegialitate, împreună cu ei dezvoltăm comunitatea!