Vremea trece, vremea vine… dar în sectorul Centru cultura dăinuie.
Florile recunoștinței au fost depuse de către Pretorul sectorului Centru, Vadim HÎNCU, astăzi, 15 ianuarie, la monumentul lui Mihai Eminescu din scuarul ce-i poartă numele și la bustul poetului de pe Aleea Clasicilor, în cadrul ceremoniei de comemorare organizată de Primăria Capitalei cu ocazia împlinirii a 175 de ani de la nașterea geniului literaturii și a Zilei Naționale a Culturii.
Ziua nașterii sale, pe care marele nostru poet a dăruit-o, ca un arc peste timp, culturii naționale, ne este un prețios prilej de sobrietate pentru onoarea de moștenitori ai tezaurului său literar.
Să ne aducem aminte de Mihai Eminescu nu doar astăzi, ci să îl avem mereu în minte și în inimă pe omul deplin al culturii, care s-a identificat total cu sufletul națiunii sale. Privind spre marele poet, să ne gândim zi de zi la ce putem oferi țării!
Sub lumina Luceafărului, să facem ca acest moment să ne inspire, iar anul care tocmai a început să fie unul fast pentru cultura națională și pentru slujitorii ei!
***
Stimați oameni de cultură, primiți expresia cinstirii noastre pentru activitatea de aleasă dăruire în cultură și artă.
Cu prilejul Zilei Naționale a Culturii, Vă apreciem pentru măreția faptei de a ctitori cultura din Chișinău prin variatele ei expresii. Să vă fie mereu chipul luminat de Frumosul neamului nostru, pe care-l reprezentați cu mândrie, har și dragoste.
Cultura se păstrează prin cei care o creează, La Mulți Ani!






