La data de 10.10.2019, Pretura sectorului Centru a organizat ședința de lucru cu administratorii fondului locativ, gestionat de către APLP, ACC și CCL, cât și reprezentantul SA „Termoelectrica”.
Astfel, fiind audiați administratorii fondului locativ care nu au executat lucrările de pregătire a blocurilor locative către sezonul rece a anului 2019-2020.
Totodată, a fost solicitată informația privind starea tehnică a blocurilor locative, gestionate de către aceștia.
În contextul prevederilor Dispoziției Primarului General interimar al municipiului Chișinău „Cu privire la organizarea și desfășurarea companiei de salubrizare de toamnă”, a fost solicitat de la administratori să întreprindă toate măsurile necesare în vederea salubrizării teritoriului adiacent blocurilor locative cu menținerea în ordine sanitară.