Tradițional, în luna iunie, se marchează Ziua Mondială a Donatorului de Sânge.
În cadrul evenimentului din acest an Centrul Național de Transfuzie a Sângelui în parteneriat cu Pretura sectorului Centru și Asociația Medicală Teritorială Centru în perioada 18 – 19 iunie, a organizat zilele de donare voluntară de sânge cu genericul „Donează sânge pentru o lume sănătoasă”.
Conform datelor prezentate de Centrul Naţional de Transfuzie a Sângelui, la eveniment s-au prezentat circa 92 de persoane din sectorul Centru, dintre care 6 persoane au fost donatori de plasmă la infecția COVID-19.
La eveniment a fost prezent Pretorul sectorului Centru, Pavel Rusu, care a venit cu un mesaj de mulțumire pentru toți cei implicați la desfășurarea acestei campanii sociale și pentru activitatea continuă în promovarea salvării de vieți omenești.
Totodată, Pretura sectorului Centru, a oferit pachete sociale donatorilor, iar cei mai fideli donatori ai sectorului pentru altruismul de care dau dovadă an de an, au fost premiați cu diplome de onoare.






