Pretura Centru a oferit și în acest an doamnelor și domnișoarelor din sector un concert special dedicat Zilei Internaționale a Femeii.
Un gest frumos din partea bărbaților Preturii a luminat chipurile sărbătoritelor chiar de la intrarea în sala de spectacol, întâmpinate fiind cu zâmbete, cutii de ciocolate și felicitări.
”Primăvara și Femeia se întâlnesc în zi de sărbătoare, iar din această îngemănare izvorăște viața și frumusețea.
Din numele Pretorului sectorului Centru, Vadim Hîncu și al meu, Vă doresc tuturor mamelor, soțiilor, fiicelor, colegelor o primăvară caldă la fel ca strălucirea ce o purtați mereu în priviri.
Să fiţi fericite, împlinite şi sigure de virtuțile voastre!
La mulți ani, dragile noastre!” a susținut Vicepretorul sectorului Centru, Sergiu Andrian.
Concertul a fost deschis de un recital de excepție al grupurilor de copii din cadrul Studioului ”Picături Muzicale”.
A urmat un spectacol folcloric impresionant al ansamblului Centrului Național de Creație ”Satul Moldovenesc Buciumul”, dar și un regal solo al directorului Centrului, interpretei Maria Stoianov.
Pe ritmuri de neoprit al aplauzelor la scena deschisă, cu multă energie și cu bucuria revederii, doamnele și domnișoarele serviciilor de sector, a direcțiilor și instituțiilor educaționale, locuitoare ale orașului au trăit astăzi, la 7 martie 2025, momente unice care le-au făcut inima ușoară și fața senină.






